Blog
Ce redresor auto să cumpăr? Tipuri de redresoare de care ai nevoie și care ți se potrivește mai bine
Știai că la noi pe site poți găsi, în momentul de față, mai multe tipuri de redresoare? Exact, avem noutăți pentru tine – produse care te vor încânta și îți vor simplifica viața de șofer. Te întrebi ce redresor auto să cumperi de la noi? Îți vom explica, în cele ce urmează, tot ce e de interes pentru tine. Vei afla cum să alegi produsul potrivit la perfecție nevoilor tale. Deci, te invităm să ne citești în continuare.
Hai să începem cu începutul
Un redresor auto este acel aparat care te ajută să ieși din bucluc atunci când mașina decide că nu mai vrea să o ia din loc. Atunci când motorul refuză să pornească, echipamentul de care ai nevoie este fix un redresor auto de calitate. Și cum poți găsi mai multe tipuri de redresoare la noi pe site, îți vom spune exact de câte tipuri sunt și ce funcții deține fiecare în parte.
Redresoarele auto sunt dispozitive electrice ce au o funcție extrem de precisă și de esențială. Acestea transformă curentul alternativ în curent continuu. Acesta din urmă este exact tipul de curent de care are nevoie bateria mașinii tale pentru a se încărca. E vorba, practic, de o sursă externă care livrează energie către acumulatorul auto. Cum se folosește de regulă un redresor auto? Se conectează la priză, apoi se leagă cablurile acestuia la bateria mașinii iar bateria se va încărca în scurt timp.
Un asemenea produs este extrem de util în variate situații:
- Pentru a întreține bateria mașinii. Când automobilul nu este folosit o perioadă lungă de timp (iarna mai ales), bateria se va descărca mai mai ușor, treptat. Ai nevoie de un redresor auto pentru a-i prelungi durata de viață și a menține bateria încărcată.
- Pentru a încărca bateria descărcată. Ai uitat farurile aprinse la vehicul? Ai uitat radioul pornit sau becurile din habitaclu? Poate că afară e foarte frig și asta a venit de hac bateriei. Se întâmplă! Dar dacă ești pregătit din timp cu un redresor auto, vei reuși să o readuci la viață.
Ce redresor auto să cumpăr? De câte feluri este acesta?
- Redresor auto standard (manual)
E vorba de unul dintre cele mai simple și ieftine redresoare de pe piață. Acesta va furniza un curent constant către baterie.
- Redresor auto smart (automat)
Este printre cele în vogă pe piața din prezent. Este echipat cu un microprocesor care va monitoriza în mod constant starea bateriei mașinii tale. De asemenea, va ajusta automat curentul și tensiunea de încărcare necesară în funcție de situație.
- Starter de pornire
Nu e vorba tocmai de un redresor, ci mai degrabă de un aparat de pornire. Acesta nu încarcă complet bateria. Un starter de pornire este un dispozitiv portabil care asigură un curent foarte mare atunci când e nevoie să se pornească motorul unei mașini, cu o baterie descărcată.
Un starter de pornire este perfect mai ales în situații de urgență, când nu există timp pentru a sta și încărca bateria cu un redresor.
Ce redresor auto sa cumpar? La noi pe site vei găsi spre cumpărare un redresor digital încărcător de baterii 6V și 12V și un starter de pornire 4 în 1 12V Booster. Intră în categoria de produse și alege pentru tine ce te poate ajuta mai mult.